Apare în 1948, sub numele de „Călăuza cetitorilor”: buletin lunar de îndrumare a bibliotecilor şi a cetitorilor. Începând cu numărul 2 al revistei, din octombrie 1948 și până în decembrie 1965 publicația se va numi „Călăuza bibliotecarului” și are o apariție lunară. Publicaţia apare sub îndrumarea "Comitetului pentru Aşezămintele Culturale din R.P.R., de pe lângă Consiliul de Miniştri". Din 1955, revista intră sub jurisdicția Ministerului Culturii şi încep să apară și articole semnate de specialiști precum Mircea Tomescu, Virgil Cândea, Atanase Lupu, Angela Popescu-Brădiceni, Corneliu Dima-Drăgan, Ioana Lupu etc. În ianuarie 1966, revista intră într-o a doua etapă evolutivă și își schimbă numele în „Revista bibliotecilor”, cu periodicitate tot lunară, până în decembrie 1973. Personalităţi culturale ale vremii semnează articole în paginile ei, printre care matematicianul Grigore C. Moisil, criticul și istoricul literar Şerban Cioculescu, filosoful și esteticianul Tudor Vianu, istoricul și eseistul Alexandru Zub. Revista își va schimba, începând cu ianuarie 1974, periodicitatea din lunară în trimestrială și denumirea din „Revista bibliotecilor” în „Biblioteca”. Devine cu aceeași ocazie un supliment al periodicului „Îndrumătorul cultural” ,care la rândul său își va schimba din martie 1980 numele în „Cîntarea României”. În decembrie 1989, revista va trece din nou în subordinea Ministerului Culturii, va redeveni lunară și va primi numele de „Biblioteca”: revistă de bibliologie şi ştiinţa informării, pe care îl poartă şi în prezent. Din ianuarie 1990, va începe o numerotare nouă: Serie nouă, Anul I. Din luna martie 2009, revista intră în portofoliul Bibliotecii Naționale a României, iar actualul colegiul de redacţie este format din specialişti ai domeniului, teoreticieni şi practicieni recunoscuţi.
Browse
Discover
Subject
Date issued
- 4 1990 - 1991
- 28 1980 - 1989
- 66 1970 - 1979
- 116 1960 - 1969
- 73 1952 - 1959